Publicată în 1963 – www.healthresearchbooks.com

Cu subtitlul: O tentativă de a demonstra cu date de anatomie comparativă, de fiziologie, chimie și igienă, că dieta cea mai bună și naturală a omului sunt fructele și nucile.

Extrase din prima parte a cărții:

Hrana naturală a omului

Nu este nici o îndoială că indifferent ce alte funcții mai au sau nu alimentele, ele înlocuiesc țesuturile (celulele) degradate. Toate țesuturile distruse cu o zi înainte sunt înlocuite prin alimentele consumate; așa încât organismul rămâne la aceeași greutate, indiferent câtă mișcare fizică face și câte țesuturi (celule) sunt degradate.

Țesuturile sunt foarte complexe, ca natură, de aceea sunt necesare în consecință alimente variate pentru refacerea țesuturilor distruse – alimentele conținând o serie de elemente (de înlocuire a celor distruse), pentru compensarea reziduurilor.

Proteine, grăsimi, carbohidrați și diferite săruri sunt necesare în alimentație; nici o mâncare ce nu conține acești constituienți, în cantități mai mici sau mai mari, nu poate fi folosită de organism – sau considerată cu adevărat, ”mâncare”.

Se poate spune că o hrană este nutritivă și capabilă să susțină viața proporțional cu complexitatea sa- cele mai bune alimente fiind cele care furnizează tot ce este nevoie pentru a înlocui reziduurile tisulare distruse.

Dacă un aliment din dietă conține doar un singur element esențial necesar pentru sprijinirea vieții și este introdus în corp, aceasta se va degrada și va muri, indiferent cât de mult va fi consumată din această mâncare.

În anumite experimente realizate pe câini, s-a descoperit că dacă aceștia erau hrăniți doar cu grăsimi (de exemplu), deveneau rotunzi, grăsani și totuși mureau de foame (de inaniție)!

Acest lucru este valabil pentru orice aliment/component din dietă. Dacă un animal este hrănit DOAR cu el, va muri, mai devreme sau mai târziu.

Proteinele se presupune că furnizează cea mai mare parte din cheltuiala energetică a corpului; grăsimile și carbohidrații se presupune că furnizează căldură și energie sistemului. Sărurile minerale conținute în alimente nu îndeplinesc acțiuni bine definite în system, din câte se știe în present, dar au un rol esențial, evident. Dacă o dietă nu conține săruri, corpul se distruge ca urmare a ”foamei de săruri”.

Devine apparent faptul că alimentele (hrana) afectează rapid și în forță starea de sănătate, chiar viața unui individ.

Să nu uităm că alimentele formează sângele; și sângele este absolut dependenat de furnizarea de hrană – pentru compoziția și structura sa.

Dacă alimentele au efect otrăvitor, atunci sângele își modifică imediat structura, și atât mintea, nu numai trupul, prezintă clar semnele procesului de intoxicație.

Indiferent ce teorie despre natura minții și a conexiunii sale cu corpul preferăm, aceasta depinde evident de corpul fizic pentru manifestare (exprimare), în viața prezentă; și este influențată de starea corpului și de structura sângelui.

……..

Din ce s-a spus până acum, devine clar faptul că problema alimentației (furnizării hranei) este una foarte importantă – una dintre cele mai importante cu care se confruntă lumea în present.

Primul gând, primul instinct al oricărui animale – este să caute și să-și procure mâncare; auto-conservarea este cel mai puternic instinct din lume, iar nutriția corpului ocupă primul loc, între modalitățile omului de menținere a vieții.

La organismele inferioare, observăm acest lucru foarte clar; ele își petrec aproape întreaga viață căutând și consumând mâncare; dar pe măsură ce urcăm pe scala evoluției, vom regăsi din ce în ce mai puțin spațiu în organism dedicat organelor digestive și din ce în ce mai mult spațiu dedicat creierului și instrumentelor minții.

Se observă că pe măsură ce urcăm mai sus pe scala evoluției, tot mai puțin spațiu este dedicat, proporțional, în corp – pentru procesele animalice și tot mai mult spațiu este ocupat de părțile mentale și spirituale ale ființei.

Pe măsură ce abilitatea mentală crește, nevoia de mâncare scade; este o lege foarte importantă – în care eu cred.

Se pare că omul a atins cel mai înalt nivel, în ceea ce privește structura fizică sau dezvoltarea psihologică; și că evoluția sa, de acum înainte, va avea loc la nivelul caracteristicilor sale mentale și spirituale.

 

Deși este necesar un aport adecvat de alimente pentru toate organismele, există prea puține șanse ca oricine dintr-o comunitate civilizată să fie la risc de a muri de foame, din cauza lipsei hranei. Tendința este să se consume mult prea multe alimente (prea multă mâncare). Chiar și cei foarte săraci, în special copii celor foarte săraci, mănâncă prea des și prea mult.

Pare ciudat acest lucru, dar totul devine mai clar și evident dacă vom lua în considerare faptul că organismul uman are nevoie de foarte puțină hrană – doar pentru a înlocui țesuturile distruse în ziua respectivă. Chiar și cei foarte săraci, chiar dacă au mai puțină mâncare decât majoritatea, tot au prea mult.

O persoană obișnuită mănâncă de cel puțin trei ori mai multă mâncare decât necesită cu adevărat corpul lui; tocmai datorită acestui fapt, cred cu sinceritate, că există atât de multă suferință și nebunie, și atât de multe boli prezente continuu alături de noi.

 

În lucrările sale recent publicate, profesorul Chittenden a arătat detaliat că ”tabelele dietetice” standard medii ale fiziologilor au valori prea ridicate, prea mari; și că omul obișnuit își poate reduce aportul de proteine la o treime fără nici un fel de detriment, dimpotrivă, doar cu multe beneficii. Majoritatea persoanelor mănâncă mult mai mult decât au spus fiziologii că este necesar; și acum s-a demonstrat că și fiziologii au stabilit standardele mult prea sus!

Se pare că o persoană obișnuită mănâncă de trei ori mai mult decât are nevoie proteine; și același lucru s-a observat și cu grăsimile și carbohidrații, într-o mai mică măsură.

Dar în timp ce grăsimile și carbohidrații pot fi eliminate de către organism, sau depozitate în interior, fără prea mult pericol imediat, excesul de proteine produce din abundență acid uric, care afectează mult întregul system.

Exact acest exces de proteine este cauza principală a multora dintre bolile de care suferă omenirea; dacă dorim menținerea sănătății, este necesar să reducem ingestia în exces de proteine.

Și în timp ce respectăm rația zilnică utilă, avem nevoie să fim atenți să nu consumăm acele alimente care introduc excesiv proteine în corp; prin evitarea lor, vom evita pericolul de a crea o cantitate inutilă de acid uric, și de a suferi de afecțiunile produse de ea.

Este bine cunoscut faptul că orice carne conține proteine, în mare proporție; și mai mult de atât, că are tendința de a crea acid uric în system, ca urmare a degradării celulelor din structura sa.

Carnea nu este un aliment ”curat”, ci dimpotrivă, unul foarte ”murdar”; și multe alte alimente, care furnizează la fel de multe proteine, sunt preferate întrucât furnizează mult mai puține materiale toxine – decât carnea.

Să nu uităm că țesuturile animale conține o anumită cantitate de substanțe otrăvitoare – numai datorită faptului că animalul trăiește – întrucât toate animalele produc în mod constant în corpul lor otrăvuri, prin simplele procese ale vieții.

Aceste otrăvuri sunt eliminate din corp în fiecare minut al zilei, și datorită acestei curățări (eliminări) animalul poate rămâne în viață.

Dacă aceste eliminări ar înceta câteva ore doar, moartea prin otrăvire ar fi rezultatul inevitabil – ca o consecință a otrăvirii cu propriile substanțe create de corp.

Toate animalele crează aceste otrăvuri, în corpul lor; este imposibil să găsești un corp animal fără ele.

Așa încât atunci când măncâm carnea oricărui animal, vom mânca, împreună cu partea nutritivă și aceste otrăvuri – care sunt practic inseparabile de țesuturile animale.

Cu alte cuvinte, de câte ori mâncăm carne, vom consuma în același timp o anumită cantitate de otrăvuri, imposibil de evitat!

………………..

Presupunând că există o anumită dietă ”ideală”, pe care rasa umană a respectat-o cândva și pe care ar trebui să trăiască în prezent, dacă dorește să-și mențină starea de sănătate cea mai bună – am trecut în revistă diferitele categorii de alimente și printr-o analiză minuțioasă – am demonstrat că toate produsele din carne sunt agresive pentru corp, din motivul că nu sunt potrivite acestuia din raționamente de structură anatomică, dar și din motive de igienă și experiență, care arată clar că după consumul de carne, oamenii suferă mult.

Toate aceste motive vor fi descrise pe larg în carte.

Am descoperit și foarte multe obiecții la toate categoriile de vegetale, la cereale, grâne și făinuri de toate felurile; la supe, pâine și ouă, la unt, lapte, brânză și toate produsele lactate. Majoritatea cărților de bucate și articolelor despre igiena aliminentației au tot indicat toate calitățile benefice și bune ale acestor alimente și nu au menționat mai deloc despre problemele induse de aceste alimente.

În prezenta carte, voi arăta toate problemele consumului acestor alimente și am insistat că acestea depășesc atât de mult calitățile lor, încât toate categoriile alimentare de mai sus nu sunt potrivite pentru hrana omului, de aceea trebuie complet eliminate dintr-o dietă ”igienică”.

Astfel, prin procesul eliminării, suntem forțați să concluzionăm că singurele alimente cu adevărat naturale pentru om, cele mai potrivite organismului acestuia sunt fructele și nucile – dieta rudelor sale antropoide și cea mai naturală dietă a omului, după cum o arată și structura sa anatomică.

Fructele și nucile sunt suficiente pentru a menține structura corpului în cea mai bună stare de sănătate; sunt alimente care pot fi mâncate de către toți oamenii în mod exclusiv, fără folosirea altora. Din ele, omul poate obține elementele necesare construcției unui corp sănătos; și din ele poate să obțină cea mai bună sănătate și putere și cantitatea cea mai mare de energie.

…….

Mai mult, aceste fructe și nuci ar trebui mâncate negătite – în forma lor originală, primitivă. Sunt convins că gătitul strică orice fel de alimente – și argumentele mele se vor regăsi în capitolul despre ”Dieta fructariană”.

Nimeni nu va consuma, cu singuranță, carne crudă; și toate vegetalele, cu foarte puține excepții, vor putea fi consumate doar gătite. Grânele sunt extrem de insipide când sunt mâncate crude, în plus cunoscându-se faptul că doar o cantitate foarte mică din amidonul lor este convertit corespunzător, în corp, și doar prin procesul de gătire; așa încât toate aceste alimente vor fi excluse din alimentație și nu ne mai rămân decât fructele și nucile.

………….

Dieta fructariană este cea mai bună dietă pentru om; este diet ape care el poate trăi cel mai bine și mai mult timp.

Eu însumi am trăit pe dieta cu fructe și nuci, aproape exclusiv, timp de câțiva ani, și pot să vă spun că sunt întotdeauna într-o stare fizică și emoțională excelentă, fiind o sursă de surprindere constantă pentru prietenii mei, întrucât par a avea o cantitate neobosită de energie și abilitate pentru muncă. Nu spun asta pentru a mă lăuda, ci pentru a vă arăta că o astfel de dietă este perfect compatibilă cu sănătatea și forța; și cred că orice persoană ar putea să-și dubleze energia, sănătatea și respectul de sine prin adoptarea unei astfel de diete.