Kaki (persimon)
-
Arsene Mihuţ
-
Clasa a 12-a B
-
Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”
Istoria fructului Kaki
Acest rafinat fruct are ca loc de provenienţă câmpiile îndepărtate ale Chinei. Cultivarea sa a început acum aproximativ 2000 de ani.
Cultivarea acestui fruct s-a răspândit din ţara lui de provenienţă, ajungând pe meleagurile Japoniei şi ale Koreei. Graţie călătoriilor lui Marco Polo, fructul a ajuns până la ţărmurile Europei. Cu toate acestea, fructul Kaki a început să fie cultivat abia la jumătatea secolului nouăsprezece, în California.
Date generale
Fructele Kaki (sau curmalele japoneze) sunt fructele comestibile ale unei varietăţi de specii de copaci ce aparţin grupului Diospyros. Fructul kaki asiatic este cea mai cultivată specie şi poartă denumirea de Diospyros Kaki.
Când este copt, fructul Kaki se întâlneşte într-o gamă de culori ce variază între galben-portocaliu deschis şi roşu-portocaliu închis. Cum probabil aţi remarcat deja, acest fruct nu excelează din punctul de vedere al mărimii. Cel mai mic pe care il puteţi găsii are un diametru de un centimetru şi jumătate, iar cel mai mare pe care puteţi spera să îl găsiţi are un diametru de maximum nouă centrimetrii. Fructul kaki se găseşte în trei forme: formă sferică , formă de ghindă şi formă de dovleac.
Fructul matur are un conţinut ridicat de glucoză. Din nefericire, nu se poate spune acelaşi lucru despre conţinutul său de proteine, deoarece tinde sa fie destul de scăzut.
Beneficii pentru sanatate
-
Fructul kaki conţine antioxidanţi, cum ar fi catechinele si gallocatechinele. Acestea au un puternic efect anti-inflamator, anti-infecţios şi anti-hemoragic. De asemenea, conţine si acid betulinic care vizează în mod specific și dizolvă tumorile canceroase.
-
Fructul kaki proaspăt conţine vitamina A, beta-carotene, lycopene, luteină, zea-xanthin şi cryptoxanathin. Aceşti compuşi lucreză împreună pentru a proteja corpul împotriva îmbătrânirii şi a altor boli.
-
Fructul kaki conţine de asemenea vitamina C. Consumul de vitamina C este important deoarece ajută la dezvoltarea rezistenţei împotriva agenţilor infecţioşi.
-
Fructul kaki conţine cantităţi potrivite de minerale cum ar fi potasiul, manganul, cuprul şi fosforul.
Utilizări culinare
Fructul Kaki poate fi consumat proaspăt, uscat, crud sau gătit. Textura exceptional de moale a acestui fruct atunci când este copt duce la necesitatea folosirii unei linguri pentru a putea fi mâncat.
În Japonia, Koreea şi China, fructele kaki sunt preparate cu ajutorul unei tehnici tradiţionale de uscare. Acestea sunt ţinute afară pentru o perioadă de două pâna la trei săptămâni, urmănd ca mai apoi să fie tratate termic. Dupa ce acest proces este încheiat, fructele sunt trimise în magazine.
Koreeni folosesc fructe kaki uscate pentru a creea un punch tradiţional, numit “sujeonggwa”. Din fructele fermentate se face un tip de oţet care poartă numele de “gamisikcho”. În unele zone ale Koreei, frunzele uscate ale fructului kaki sunt folosite pentru ceai.
În Statele Unite al Americii, fructele Kaki sunt folosite ca ingrediente în producerea de plăcinte, prăjituri, biscuiţi, salate şi budinci. Dăca vă găsiţi din întâmplare aproape de Mitchell, Indiana, la începutul toamnei (mai exact în Septembrie), aveţi şansa să participaţi la festivalul anual al fructului kaki. Atracţia principală a acestui festival este concursul de budincă (care conţine, evident, micul fruct).
SIMBOLISTICĂ
În China, fructul kaki semnifică fericirea, în timp ce în Japonia semnifică victoria. În Budism, fructul kaki este un simbol al transformării. Fructul kaki crud este verde şi amar. Când este copt, acesta devine foarte dulce. În consecinţă, ignoranţa unei persoane poate fi transformată în înţelepciune în aceiaşi manieră în care gustul amar al fructului kaki devine dulce.
În Hawaii, fructul kaki uscat se serveşte în timpul anului nou. Acesta este simbolul sănătăţii şi a succesului în viaţă. În folklorul Korean, se spune că fructul kaki uscat are abilitatea de a speria tigrii. De asemenea, se spune că sămânţa fructului kaki poate oferii indicii cu privire la intensitatea iernii ce urmează. Sămânţa trebuie secţionată şi analizată cu atenţie.
Dacă miezul fructului are forma unei linguri, cel mai probabil va ninge abundent.
Dacă miezul fructului are forma unei furculiţe, este foarte probabil să fie ninsori domoale.
Dacă miezul fructului are forma unui cuţit, ne putem astepta la vânturi tăioase.
Metodă de servire
Salată de fructe kaki – Reţetă
Ingrediente:
-
3 fructe kaki coapte
-
1 lăptucă
-
50g brânză
-
2 portocale
-
½ grapefruit
-
Ulei de măsline
Mod de preparare:
-
Se spală fructele kaki.
-
Se îndepărtează părţile necomestibile. Se taie fructele şi se scot seminţele.
-
Se taie fructele kaki în bucăţi mărunte.
-
Se decojeşte portocala şi se taie pulpa în felii subţiri.
-
Se decojeşte grapefruitul. Se taie jumătate din el în felii subţiri.
-
Se spală şi se taie lăptuca.
-
Se pune laptuca pe fundul farfuriei. Se asează pe ea feliile de portcală si grapefruit.
-
Se taie brânza în bucăţele şi se distribuie peste salată.
-
Se adaugă ulei de măsline.
Se serveşte drept aperitiv.
Experiență personală
Când am văzut pentru prima dată fructul kaki, am spus în sinea mea: „ Fară nicio îndoială, aceasta este cea mai ciudată caisă pe care am văzut-o vreodată.” Trebuie să recunosc că nu a fost dragoste la prima degustare. În ciuda acestui fapt, micul fruct a reuşit să ajungă la inima mea şi la stomacul meu. Deşi am avut rezerve la început cu privire la acest fruct, pot să spun cu certitudine ca este un fruct cu adevărat special. Nu îl consum foarte des, dar întotdeauna îl consum cu plăcere.
Bibliografie