Avocado

  • Iulia Panait

  • Clasa a 12-a B

  • Colegiul Național “Mircea cel Bătrân

Date generale

Numele fructului este derivat din două cuvinte azteci, „ahuacatl”(avocado) şi „molli”(sos). Arborele care îl produce este originar din Mexic şi Guatemala (America Centrala), iar cel mai cunoscut tip de avocado este Hass avocado, denumit „para-aligator“, ceea ce spune totul despre cum arată: are conturul unei pere, iar coaja sa verde închisă, neregulată, seamană cu pielea unui aligator. Vești bune pentru părinți, din moment ce cei mici sigur vor fi cuceriţi să afle că pot mânca şi ei uncrocodil în miniatura.
Arborele de avocado poate ajunge până la 35 de metri înălţime, cu un diametru de 50 de cm al trunchiului, iar sezonul său ţine din ianuarie până în iulie. Fructele pot avea între 7 şi 20 de cm lungime. Proaspete, fructele sunt de un gablen deschis în interior şi au un miros plăcut, iar gustul lor este similar cu cel al migdalelor. Un avocado rezistă necules până la 4 luni după ce s-a copt şi va fi încă gustos. Dacă este recoltat, acesta se va altera în numai câteva zile.

SIMBOLISTICĂ

Studiile ştiintifice au demontat mitul fructului pe care ce oamenii din ţările de origine l-au consumat mii de ani, denumindu-l ”untul săracului”. De fapt, avocado este un aliment extrem de bogat. Acesta se exportă şi este consumat în întreaga lume, care se întoarce la hrana sănătoasă. Avocado este, de asemenea, cunoscut ca simbol al iubirii, frumuseţii, fertilităţii, dar şi al încrederii, iar în Columbia încă se obişnuieşte ca soţul ideal să aducă în dar soţiei sale aceste fructe.

Compoziţie Chimică şi efecte asupra sănătăţii

Beneficiile consumului de avocado pentru sănătate sunt impresionante. Spre deosebire de majoritatea fructelor, avocado nu conține în principal carbohidrați, ci grăsimi sănătoase cu multinutrienți, dintre care cei mai importanţi sunt (100 g fruct):

  • Vitamina K: 26% din necesarul zilnic

  • Acidul folic: 20% din necesarul zilnic;

  • Vitamina C: 17% din necesarul zilnic;

  • Potasiu*: 14% din necesarul zilnic;

  • Vitamina B5: 14% din necesarul zilnic;

  • Vitamina B6: 13% din necesarul zilnic;

  • Vitamina E: 10% din necesarul zilnic;

  • mai mult potasiu decât bananele

De asemenea, avocado este plin de acizi graşi nesaturaţi, benefici pentru inimă, fiind şi cel mai gras aliment de origine vegetală. Conţine, în principal, acid oleic, component de bază al uleiului de măsline. Astfel, consumul de avocado scade nivelul de colesterol şi trigliceride, iar studiile pot confirma rezultatele semnificative. Pentru că este bogat în fibre, a devenit indispensabil în diete, sub formă de substituent.
Tot grăsimile sănătoase din avocado ajută și la absorbţia nutrienţilor din alte alimente vegetale precum salatele. De exemplu, avocado adăugat în salată crește până la de 15 ori absorbţia substanţelor antioxidante oleosolubile, care devin astfel mai ușor de asimilat în prezenţa fructului-minune, în sine un furnizator de antioxidanţi puternici. Aceştia se pare că protejează în special sănătatea ochilor.

Cum consumăm avocado?

Deşi cea mai cunoscută formă în care avocado este consumat integral este renumita guacamole,o pasta verde al cărei ingredient principal este avocado, fructul poate fi asortat şi în salatele cu ton sau fructe de mare. Pentru vegetarieni, maioneza de avocado o înlocuiește cu brio pe cea din ou, şi poate îmbogăţi aproape orice fel principal de mâncare.
Pe lângă consumul în diete şi terapii naturiste, avocado este întrebuinţat într-o gamă largă din domeniul frumuseţii şi al industriei cosmetice. În primul caz, sub formă de măşti naturale pentru faţă şi păr, iar în cel de-al doilea, uleiul de avocado stă la baza unor produse de îngrijire, prezentând un puternic efect de hidratare şi regenerare.
În concluzie, dacă începem să consumăm şi să întrebuinţăm avocado în mod consecvent, avem să dobândim de pe urma acestuia sănătate si frumuseţe.

Personal…

Sunt mai bine de şase ani de când, la insistenţele mamei mele, am luat la cunoștinţă existenţa pastei guacamole. Ca orice copil de pe plaiuri mioritice, îmi recunosc reticenţa iniţială faţă de mâncarea colorată în verde. Acomodarea a venit însă, împreună cu obiceiul americănesc de a înmuia tortillia chips în orice, inclusiv în această pastă minunat de verde. Si cum pofta vine mâncând, am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre fructul deosebit care nu conține zaharuri. Este de la sine înţeles, deci, că mi-a facut o mare plăcere să mă documentez suplimentar şi, împreună cu informaţiile cunoscute deja, să scriu acest articol.

RETETA

Iată pentru tine, dragă cititorule, rețeta perfectă pentru guacamole, de servit cu ridichi roşii sau jicama şi tortilla chips:

  • 2 avocado coapte

  • Jumătate linguriţă de sare Kosher

  • 1 lingură de suc proaspăt de lămâie

  • 2 linguriţe de ceapă roșie tocata sau felii subţiri de ceapă verde

  • 1-2 ardei iute Serrano , tulpini şi seminţe îndepărtate , tocat

  • 2 linguri de coriandru tocat mărunt

  • Un strop de piper negru proaspăt ras

  • 1 sau 2 tomate jumătate coapte, fără semințe și pulpă, tocate

BIBLIOGRAFIE