Mangustan
Garcinia mangostana L. este un pom fructifer tropical peren din familia Clusiaceae, înrudit cu speciile cherapu (Garcinia prainiana) și charichuelo (Garcinia madruno). Mangustanul este fructul arborelui Garcinia mangostana. În ciuda numelui său, nu are nici o legatură cu mango.
Datorită gustului său delicios şi proprietăţilor sale deosebite, Mangustanul se numeşte în Asia „Regina Fructelor“ (Baştinaşii il numesc “Mungkut”), iar în Caraibe „Fructul lui Dumnezeu“.
În timpul dinastiei Ming fructul de mangustan (mangostan sau mangosteen – în engleză) a fost utilizat în Estul Îndepărtat datorită proprietăţilor lui medicinale.
Cu aplicaţii multiple în medicina aiurvedică Indiană acest fruct mic purpuriu, ajunge din negura antichităţii în viitor, unde oamenii de ştiinţă fascinaţi de potenţialul său dezvoltă produse naturale care conţin fitonutrienţi unici cu denumirea de “xantone”. Totodata nu putem să rămânem indiferenţi la calitaţile lui gastronomice si medicinale.
Pomul care începe să dea roade doar după 7-10 ani de la plantare a fost transportat in 17 ţări de pe glob, unde este cultivat şi preţuit. America Centrala şi de Sud, partea vestică şi estică a Africii, subcontinentul Indian şi insulele Caraibe găzduiesc pomul veşnic verde care poate creşte la o înălţime de peste 30 de metri şi poate produce de la 2500-5000 de fructe de două ori pe an.
Valorificat atât pentru miezul delicios de culoare albă cât şi pentru coaja purpurie bogată în substanţe nutritive, mangustanul este cel mai scump fruct în toate pieţele în care se comercializeaza. În timp ce alte fructe sunt lăsate să putrezească pe jos în timpul recoltelor bogate, fructul de mangustan este foarte apreciat şi fiecare fruct care se poate recolta este vândut.
Valoarea nutritivă documentată a cojii fructului de mangustan a condus la apariţia pe piaţă a mai multor preparate în ultimii cinci ani. Din aceste multiple produse care se găsesc pe piaţă doar unul singur a reusit sa rezolve problema complicată a gustului amar pe care îl are coaja reuşind să fie gustos. Sucul nectar de mangustan este singurul produs care utilizează fructul întreg păstrând toţi nutrienţii din fruct intacţi în produsul finit.
Diferite părţi ale acestui pom, în special coaja fructului au fost folosite secole la rând de către vechii vindecători din Tailanda, China, Malaezia, Singapore si alte ţări din sud-estul Asiei. Beneficiile fructului de mangustan asupra sănătaţii au trecut testul timpului şi au fost asociate multor studii de cercetare în ultimii 30 de ani. Cercetătorii au descoperit că pericarpul (coaja) fructului este încărcat cu o clasă remarcabilă de fitonutrienţi care se numesc “xantoni”.
Xantonii sunt cunoscuţi de către oamenii de ştiinţă, ca o clasă foarte specială de fitonutrienţi relativ recent descoperiţi. Mecanismele de acţionare a xantonilor depăşesc cu mult capacitatea lor antioxidantă întrinsecă. Xantonii sunt în măsură să exercite beneficii suplimentare asupra sănătăţii care încă nu sunt bine înţelese, şi tot mai multe studii experimentale sunt efectuate pentru a descoperi una din cele mai bine păstrate secrete ale naturii.
Pe lângă xantoni , întregul fruct de mangustan (mangostan) conţine de asemenea multe alte substanţe naturale fitonutriente ca de exemplu catechine, similar antioxidanţilor găsiti în ceaiul verde; proantocianide ca şi cele care se găsesc în general în seminţele de struguri şi polizaharide care ajută la menţinerea unui sistem imunitar sănătos.