Am urmărit un film artistic tip documentar, de o valoare excepțională, încărcat pe blogul doamnei Mihaela Walter, o inimă luminoasă, parte din grupul implicat în ”trezirea” conștienței noastre.
http://hrana-vie.blogspot.be/2013/10/alexander-sutherland-neill-si-scoala.html
Aici aveți filmul subtitrat în limba română:
Filmul ”Summerhill” descrie existența (reală) a unei Școli ce funcționează după principiul RESPECTULUI PENTRU COPII și PENTRU ABILITATEA ACESTORA DE A LUA DECIZII SPRE BINELE LOR (Vizionarul A.S Neill a scris și o carte extraordinară despre filozofia sa cu privire la procesul de educare).
JOCUL – este considerat instrumentul principal de învățare.
Iar interacțiunea cu ceilalți copiii, de vârste diferite – și asumarea responsabilității pentru viața sunt considerateNORMALUL.
În filmul/documentarul la care m-am uitat, m-a impresionat o replică a unuia dintre profesorii școlii, dată unei fetițe tensionate, stresate, controlate permanent de mama ei (prin telefonul mobil și liste scrise de mână), care a fost pusă să aleagă ce materii dorea să studieze.
Mama ”i-a trasat sarcina” să fie cea mai bună la toate materiile.
Și tot mama i-a dictat prin mobil ce materii de studiu să aleagă (limbi, matematică, științe etc).
Profesorul a întrebat-o dacă este sigură că dorește să urmeze aceste materii, și a pus-o să se mai gândească, spunându-i:
Libertatea este ceva greu de gestionat, atunci când nu ești obișnuit cu ea!
Această frază a ”aprins” o mare schimbare în fetiță – care a început să înțeleagă, la început timid, apoi din ce în ce mai clar – sensul noțiunii de LIBERTATE.
Personal, am realizat că toată viața am fost educată să fiu ”servitoare” și ”slujitoare”. Mentalitatea de subordonat mi-a fost ”implementată” și ”bine fixată” în toate reflexele mele , de către părinți și profesori.
Când intră un adult în încăpere (deși acum sunt și eu adult!), tot îmi vine să mă ridic în picioare să salut!
Chiar și atunci când mama ”mă servea” (la masă, sau îmi aducea fructe în cameră, când învățam), știam că urmează ”să plătesc” pentru aceste servicii (fie să fac ceea ce cerea ea, fie să obțin nota pe care o aștepta ea etc etc).
Așadar, primitul era totdeauna condiționat ”de o plată”.
Încă am emoții când merg la o Școală și aproape că nu îndrăznesc să intru în cancelarie, să vorbesc cu un profesor (pentru că ceva din mine știe că acolo este ”teritoriu interzis!”).
Mă uitam la câinele nostru, care este ”dresat” să nu intre în casă și stă la ușă, privind înăutru, chiar dacă ușa stă larg deschisă.
EXACT AȘA SUNT ȘI EU – exact așa reacționez și eu!
Mă opresc în fața unor ”bariere nevăzute” – puse de MINTEA MEA.
Mi-am reamintit (a câta oară) celebrul experiment cu puricii. Aceștia erau puși într-un borcan, acoperit cu folie de plastic. Puricii săreau, încercând să evadeze din borcan, dar se izbeau de plasticul de sus, care părea nevăzut, dar reprezenta o barieră evidentă. După o perioadă de timp, majoritatea puricilor nu mai săreau să se ciocnească de plastic (că impactul ”doare”!), ci săreau până aproape de plastic.
Când experimentatorii au scos protecția de plastic, o lună mai târziu, puricii au continua să rămână în borcan, nici unul nemaisărind mai sus de limita la care fuseseră dresați să o facă.
Chiar dacă li se reda libertatea, fuseseră deja condiționați cu prizonieratul.
LA FEL SUNTEM ȘI NOI.
Am descoperit că nu este nici o diferență între partea noastră animalică (creierul limbic și reptilian al ființei umane), căței, purici și alte viețuitoare.
SUNTEM DRESABILI.
Și SUNTEM DRESAȚI.
Aceasta este FUNCȚIA FAMILIEI ȘI A ȘCOLII. DRESAJUL. Inducerea stării de sclavie și prizonierat.
Oamenii sunt învățați de mici să fie slugi și servitori.
Servim familia, părinții, frații, colegii, ulterior alegem mereu oameni pe care ”să-i servim”. Majoritatea oamenilor se simt bine ”să dăruiască”, să ofere celorlalți, ”să fie de folos”. Adorăm să fim de folos și să fim lăudați pentru asta (EXACT CA ÎN COPILĂRIE!).
Am observat în procesul de detoxifiere cât de stângaci se simt oamenii când trebuie să se ocupe de ei înșiși și să înceapă ”să-și dăruiască” lor înșiși timp, atenție, grijă, mângâiere.
Tuturor li se pare atât de ciudat – încât foarte mulți cad în capcana de a se ocupa de procesul de detoxifiere al celor din jur (al copiilor, părinților, prietenilor și celorlalți) – mai degrabă decât al lor personal!
LIBERTATEA ESTE GREU DE APLICAT, CÂND NU EȘTI OBIȘNUIT CU EA!
Majoritatea nu ne permitem să ne simțim liberi din interiorul nostru.
Suntem ”încărcați” cu un milliard de scuze pentru a ne menține în starea de servitori (avem nevoie de multe argumente să ne justificăm ”pierderea” libertății!): serviciul, familia, câștigarea existenței, datorii la bancă, probleme de sănătate etc etc.
Ne sabotăm (inconștient) propria detoxifiere – pentru că ni se pare că problemele celorlalți (în special ale celor apropiați) sunt mai importante decât ale noastre.
LUMEA ESTE O REFLECTARE A NOASTRĂ. VEDEM ÎN EXTERIOR și PARTICIPĂM DOAR LA EVENIMENTE CARE REZONEAZĂ CU CEEA CE EXISTĂ ÎN NOI ÎNȘINE.
Orice ne aduce Universul în viața noastră – are rezonanță cu ceva din interiorul nostru.
Orice ne impresionează la cei din afară – există și în noi.
Ca să putem ajuta, ca să putem contribui cu ceva important la echilibrarea lumii din jur, tot ceea ce putem face este să ne echilibrăm pe noi înșine.
Am găsit tot zilele acestea un citat care m-a impresionat foarte tare, în cartea ”Școala zeilor” – de Stefano Ellio D’Anna (Editura Cartea Elena Francisc):
”Când ești dependent de o slujbă,
trebuie să fredonezi cântecul de jale ani de zile,
trebuie să renunți la libertate,
dând semne de decădere și neputință.
Inițial ai crezut că te protejezi,
când de fapt ai întărit uitarea și limitarea.
Acum, trebuie să parcurgi drumul înapoi spre libertate.
Este un proces îndelungat de detașare, simplficare
și iluminare a Ființei.
Dansează, dansează, dansează neîncetat!…..
Onorează existența, dragostea dinăuntrul tău!….
Observă-te pe tine însuți! Fii atent la Ființa ta!…..
Vei vedea că tot ce în viața ta este real va dăinui
și tot ce este iluzoriu se va spulbera pentru totdeauna,
(Visătorul a numit acest proces ”Arta de a visa”)”
Am descoperit în mine – cât de stângace sunt în folosirea propriei mele libertăți.
Sau mai curând – am descoperit cum NU-MI DAU VOIE SĂ MĂ SIMT LIBERĂ și SĂ-MI MANIFEST ȘI EXPRIM LIBERTATEA CARE SUNT.
Am descoperit cum încă îi mai las pe ceilalți să-mi facă programul – și apoi gestionez dificil toate sentimentele de frustrare și furie – când aș fi putut foarte simplu și clar să fi spus NU de la început.
Am descoperit cum există tendința ”de a da raportul” și a spune celorlalți ce fac, ce simt și ce mi se întâmplă și apoi sunt tot eu nemulțumită de reacțiile lor, de ”sfaturile nesolicitate” pe care le primesc – și de faptul că ORICUM NIMENI NU ÎNȚELEGE NIMIC DIN PROPRIILE MELE EXPERIENȚE! (Dar cum ar putea? Ce așteptări nerealiste există în mine!).
Îmi este greu să învăț ”să-mi țin gura”! Deși mi-am propus acest exercițiu de multe ori – și l-am INTENȚIONAT ca abilitate de învățat pentru acest an.
INTENȚIONEZ SĂ ÎNVĂȚ SĂ TAC – SĂ-MI ȚIN GURA – legat de propriile mele experiențe, de propriile mele trăiri, de alegerile mele culinare sau relaționale (ce intră în corpul meu și în viața mea sunt PROBLEMELE MELE INTIME – careNU PRIVESC PE NIMENI – nici măcar pe părinții sau partenerul meu!).
Am fost ”dresată” să ”bârfesc” – să ”comentez” – să ”judec” pe toți și toate (inclusiv să mă expun continuu pe mine și activitățile mele. Doar asta sunt întrebată când mă întâlnesc cu cineva: ”CE FACI?”).
De câte ori socializez – această ”abilitate” (de comentariu al celorlalți, de bârfeală și judecată) este exersată continuu.
Mă prind în joc iar și iar și iar – fără să fiu în stare cu diplomație și abilitate SĂ OPRESC JOCUL! (am făcut-o de multe ori – dar cu agresivitate și puțină furie, spunând ”eu nu vreau să aud asta” – sau ”eu nu discut despre aceste lucruri” – sau ”nu mă privește viața lui X sau Y”).
TĂCEREA ȘI DISCREȚIA nu sunt abilități pe care le-am exersat.
Dimpotrivă.
Am fost învățată ”să pârăsc” și să ”expun” pe oricine nu se supune ”regulilor și normelor” (sunt crescută în societatea comunistă, dragii mei!)
De aceea devin și acum ”critică” la adresa ”celorlalți” (adică a oamenilor care aleg un stil de viață și abilități diferite decât am ales eu).
LIBERTATEA pe care o dobândesc în cadrul procesului de detoxifiere implică existența de MULT TIMP LA DISPOZIȚIE(nu mai gătesc, nu mai stau în bucătărie, nu petrec timp mult la masă, chiar și la cumpărături – totul se derulează rapid, știu ce am de luat și de unde am de luat – așa încât – îmi rămâne FOARTE MULT TIMP!).
Iar acest timp vine ca un bonus – dar și ca o provocare.
CE FAC CU LIBERTATEA? CE FAC CU TIMPUL?
Cum să nu le mai irosesc în vechile comportamente consumatoare de energie – în interacțiuni sociale inutile și fără beneficiu pentru mine?
Am descoperit că multe relații sunt inegale = eu ”servesc”, ”dăruiesc” – iar celălalt (ceilalți) nici măcar nu știu să primească!
Mai vorbeam cândva despre faptul că am descoperit că nici eu NU ȘTIU SĂ PRIMESC – nu știu SĂ APRECIEZ CEEA CE VINE.
Nu sunt învățată (obișnuită, ”dresată”) să mă simt ”regina” vieții mele (să mi se dăruie, să mi se aducă ofrande) – ci sunt crescută ca o servitoare!
PRIMESC CU DIFICULTATE CADOURILE de orice fel din jur – și mult timp am privit cu suspiciune pe cei care îmi dădeau ceva (”oare ce așteaptă de la mine?” – exact cum se întrebau mereu părinții mei când primeau ceva – pierzând toate ocaziile și oportunitățile pe care Universul le trimitea lor, prin îngerii întrupați în oameni).
PRIMESC CU DIFICULTATE orice ”nemuncit” (cu ”sudoarea frunții” – cum îmi repeta obsesiv unul dintre părinții mei).
Și atunci, recunosc imediat în ceilalți cum NU ȘTIU SĂ PRIMEASCĂ ceea ce doresc eu să dăruiesc cu generozitate: timpul, energia și cunoașterea mea!
LIBERTATEA ESTE UN DAR DIFICIL CÂND N-AI FOST OBIȘNUIT CU EA!
După ce eliberăm toxinele din corp, din minte și din suflet și rămâne un uriaș spațiu liber, alături de o cantitate impresionantă de energie – CE FACEM CU ELE?
O NOUĂ PROVOCARE apare la orizontul procesului de detoxifiere.
Cum trecem de la ”paradigma” servitoarei la cea a ”reginei”?
Cât de greu i-a venit Cenușăresei să devină prințesă – și SĂ SE SIMTĂ PRINȚESĂ?
Povestea nu ajunge cu descrierea în acest punct.
Dar mie mi se pare că aici avem un subiect extrem de interesant pentru o continuare a poveștii.
CUM S-A TRANSFORMAT CENUȘĂREASA ÎN PRINȚESĂ?
Nu doar cum ”s-a îmbrăcat” ca o prințesă, ci cum a învățat să se comporte, să simtă și să gândească ”ca o prințesă” – determinându-i și pe ceilalți să se poarte cu ea ca și o prințesă.
Și cum a învățat să nu mai tresară la fiecare comandă – și la fiecare strigăt al cuiva – care o trimitea să facă / să aducă ceva.
Mi-ar place să scriu aceste părți ale poveștilor – întrucât sunt sigură că ar fi interesante.
Doar că încă nu am experiența directă, personală, să o pot face dintr-o poziție de ”coerență” interioară.
Momentan, încă mă simt ca o servitoare / slugă – care se joacă ”de-a prințesa” și se mai îmbracă pe furiș în hainele stăpânei, dar se ascunde la primul zgomot, speriată să nu fie descoperită.
LIBERTATEA ESTE O PROVOCARE GREU DE GESTIONAT, CÂND NU EȘTI OBIȘNUIT CU EA!
Vă doresc zile însorite tuturor!
