Doamna Daniela Sorina Barbu din Ploiești a creat pentru Craciunul 2014 – un meniu special raw-vegan și vegan – în care nu au lipsit ”răcitura”, chifteluțele vegane și dulciurile extraordinare vegane sau raw-vegane.
Gătitul creativ a devenit o obișnuință pentru talentata doamnă din Ploiești, care în fiecare an propune combinații mai interesante, mai ingenioase și din ce în ce mai gustoase și apreciate de ”beneficiari”! Și toate folosesc doar ingrediente naturale – vegane (reducând la maxim proporția de produse ”tradiționale”!).
Masa de Craciun pregătită de dna Barbu a arătat așa:
În caserola din colțul de sus, stânga – avem chifteluțe de orez picante și chifteluțe din hrișcă cu soia (așezate alternativ)
Chiftelute din orez picante
Se fierbe orezul cu condimente (piper, sare, condimente turcești pentru chifteluțe), anason și șofran.
Se adaugă ulei de măsline, după care se mixează până se obține o compoziție ca o cremă. Se adaugă nucile pisate și fulgii de secară, amestecând bine.
Se modelează cu mâna chifteluțe de formele dorite.
Chifteluțe din hrișcă cu soia
Se fierbe hrișca cu sare, piper și un amestec de mirodenii (7 arome), se amestecă cu boabe fierte de soia, alune, pastă de morcovi, ardei și roșii.
Se modelează chifteluțe din amestec.
Aspicul de legume
(colțul din dreapta, jos al mesei)
Se prepară aspicul din apă fiartă, usturoi, boabe de coriandru și agar agar și se toarnă peste legume.
Seamănă cu piftia, dar are un aspect mult mai colorat și mai vesel!
Pasta de semințe
(caserola mică decorată cu ardei roșu)
Semințe de floarea soarelui, dovleac și susan, puse la înmuiat în apă (o oră sau mai mult) și ulei de cocos, mixate la blender
Pastă de vinete cu semințe și susan
(caserola mică decorată cu măsline)
Vinetele tăiate cuburi se sărează pentru a scoate zeama, se storc și se opăresc, apoi se înmoaie semințele de dovleac și floarea soarelui și se mixează toate la un loc, adăugând ulei de măsline, sare și usturoi. La final se adaugă pastă de susan (tahini).
Supa cremă de legume
(colțul din stânga jos al mesei)
Un amestec din roșii, praz, morcov, țelină, ardei roșu, dovlecel, verdeață, sare, piper, șofran și curry – opărite și mixate.
Cine a dorit, a adăugat borș sau zeamă de lămâie, pentru a obține o ciorbă de legume.
Pe masă, pentru toată lumea, doamna Barbu a mai pus:
- Tocăniță de ciuperci – la mijlocul mesei
- Ardei copți
- Roșii uscate (deshidrator), cu mirodenii și conservate în ulei de măsline
- Salată de legume cu pește afumat (somon)
- Brânză, măsline, roșii și ardei
- Preparate ”tradiționale” (friptură de porc, pasăre și preparate)
Iar dulciurile servite după masă, la desert, au arătat așa:
Turta dulce raw-vegană
Curmale, stafide, nuci, caju, scorțișoară, miere, sare și ulei de cocos – amestecate la un blender, compoziția aranjată într-o formă și ținută la rece să se întărească.
Prăjitură albă – neagră
(colțul din dreapta, jos)
Partea albă:
Orez fiert, nucă de cocos, lapte de cocos, caju, stafide
Crema neagră:
Acceași compoziție, la care se adaogă cacao
Tort de hrișcă
(colțul din stânga, jos)
Cu unt de cocos, pudră de roșcove (carob), curmale, caju și alune
Salată de fructe
Cu coacăze, mure, piersici, mere, portocale și miere
Iar principalele ingrediente al tuturor preparatelor au fost creativitatea, imaginația, simțul frumosului și iubirea!
Toate preparatele doamnei au fost delicioase și foarte apreciate (ca să nu mai discutăm despre aspectul estetic – la fel de important ca și impactul la degustare!).
Se poate găti și de Sărbători cu ingrediente naturale, obținând gusturi foarte asemănătoare cu cele căutate de noi în vechile produse.
Mulțumim pentru ideile oferite și pentru toată iubirea și creativitatea cu care a pregătit masa de Sărbători!
Masa de Sărbători n-a arătat niciodată atât de îmbelșugată și variată – cu atâtea ”bunătăți” adunate la un loc!
Toată lumea s-a simțit exelent în mijlocul abundenței de Creativitate și de roade ale Naturii!