Iarna și oameni frumoși
Am învățat o lecție foarte interesantă de la un drum aventuros prin România în primele zile ale unei ierni adevărate – cu zăpezi, viscol, drumuri blocate și multe peripeții.
Pentru că vremea a fost blândă până în urmă cu o săptămână, ne-am gândit că aveam timp să ajungem și să ne întoarcem din nordul Moldovei la Constanța, înainte ca zăpezile să blocheze – ca în fiecare an – multe dintre drumuri.
Viscolul a venit însă neprevăzut și ne-a blocat drumul undeva la mijloc, în zona Brăila – Galați. Așa că a trebuit să rămânem o noapte în Galați, la un hotel – pe care l-am întrezărit pe geamul înghețat al mașinii – și apoi, să re-pornim la drum – la fel de dificil a doua zi, printre drumurile parțial închise din Brăila.
După 2 zile de călătorie – am ajuns cu bine acasă – cu încă o lecție importantă învățată bine: o lecție despre puterea oamenilor și despre recunoștință.
În cursul călătoriei noastre – am apreciat eforturile depuse de mii de oameni pentru menținerea drumurilor în stare bună – am văzut zeci de utilaje de dezăpezire pe parcurs și am putut face o comparație cu starea lucrurilor de acum 20-25 de ani (călătorim pe acest traseu de peste 25 de ani). Evoluția drumurilor, a îngrijirii acestora, participarea oamenilor la eforturile călătorilor cu mașina este lăudabilă.
În plin viscol, la Galați – am apreciat intervenția oamenilor de la jandarmerie, care nu ne-au lăsat să trecem pe un drum parțial blocat de zăpadă și vânt – pentru siguranța noastră (în inconștiența noastră, am fi ”forțat” trecerea, dar cine știe ce s-ar fi putut întâmpla……mai ales că venise întunericul).
La Galați – am găsit un hotel și un restaurant minunate (hotelul Galmondo din Galați) călduros, curat, elegant – cu un restaurant tip cramă, unde bucătăreasă mi-a preparat salata de legume exact așa cum am rugat-o – doar a tăiat și amestecat legumele, fără să pună nimic și mi le-a servit cu o lămâie lângă, pentru dressing. Mi-a plăcut atât de mult, că am luat și o a doua porție (legumele au fost foarte gustoase și îmi era destul de foame). Alături de fresh-ul de citrice și două ceaiuri de mere cu scorțișoară – salatele de legume au reprezentat motivul pentru care m-am relaxat complet în acea seară – bucuroasă că nu ne-am mai chinuit pe drumurile înfundate de viscol, fericită că am găsit hotelul și restaurantul. Oamenii frumoși pe care i-am întâlnit peste tot au fost extrem de săritori și au răspuns mereu solicitărilor noastre (chiar dacă li s-au părut uneori neobișnuite).
A doua zi – am avut alte câteva mici lecții prin Brăila – până am reușit să găsim un drum liber și să ajungem acasă, la Constanța.
Pretutindeni am întâlnit oameni frumoși – la benzinării din orășele mici, la magazine, la intersecțiile blocate de viscol (oameni din forțele de ordine), la hoteluri – fiecare dându-ne o mână de ajutor și participând cu câte puțin în ajutorul călătoriei noastre.
Suntem minunați, noi oamenii, în fiecare moment al vieții – dar mai ales, în momentele de dificultate. De parcă frumusețea și calitățile tuturor se văd mai bine ”la greu”.
Lucrând în domeniul medical – una dintre întrebările pe care mi-am pus-o de la începutul carierei a fost legată de scopul suferinței și a durerii (a bolii). De ce este nevoie de atâta suferință și durere?
Și încetul cu încetul – am descoperit că Divinul – Creatorul – nu a lăsat nimic fără sens și scop pe acest Pământ.
Că suferința și durerea apar pentru ”antrenarea” puterilor interioare ale ființelor umane. Care-și dezvăluie frumusețea și rezistența în special când sunt încercate prin durere și suferință.
Lumea din jur începe să aibă Sens când deschizi ochii și înțelegi imaginea de ansamblu. Fiecare întâmplare și aventură te învață câte ceva despre oameni și despre tine însăți.
Am trăit toată călătoria de două zile prin drumurile înzăpezite și uneori blocate într-o stare de prezență și admirație continuă – observând cum lecția se derula oră după oră și cum intervențiile oamenilor frumoși din jur ”ghidau” întregul scenariu.
Deși ne-am uitat mai des ca de obicei la televizor – la știri (acasă nu mai avem televizor de vreo 4 ani, am și uitat cum arată o emisiune de știri) – pentru a lua decizii legate de drum – am realizat că oamenii din media nu au ”o imagine de ansamblu” și folosesc evaluări tip critică/judecată în mod continuu. Am observat și elementul de ”dramatizare” indus de muzica de fundal, special folosită. Am putut observa clar ”manipularea” știrilor – și în special – discordanțele între situația reală – pe care o vedeam cu ochii noștri, kilometru de kilometru – și ceea ce se prezenta ”pe sticlă”.
M-am bucurat că am avut privilegiul să călătoresc cu un sentiment de recunoștință și apreciere pentru toți oamenii frumoși din jur – pentru cei care au construit mașina cu care am călătorit, pentru cei care au organizat benzinăriile sub forma unor popasuri (dotate cu multe facilități), pentru cei care aveau grijă continuă ca drumurile să fie în stare de funcționare, pentru cei care îndrumau și ghidau oamenii la răscruci, pentru cei din facilitățile de cazare și restaurante, pentru cei din magazine, pentru cei care au cultivat legumele minunate consumate și pentru toți cei care colaborează în furnicarul numit ”țara noastră”.
Am avut o aventură minunată în mijlocul viscolului și am primit lecția ”recunoștinței” – de la Mama Natură – care a venit să ”curățe” și să ”scuture” bine energiile stagnante.
Mirosul de ozon proaspăt pe care îl simt dimineața, când scot nasul afară, în peisajul înzăpezit de la malul mării – îmi amintește de rostul tuturor ”suferințelor” aduse de viscol. Îmi amintește să nu uit că lecția iubirii se învață deseori prin încercări dificile. Și la un moment dat – O VEZI. Și o înveți.
