După ce o întreagă săptămână am admirat florile corcodușilor, vișinilor, caișilor și prunilor înfloriți și m-am îmbătat cu mirosul emanat de toate florile de primăvară care însuflețesc curțile oamenilor – am realizat că CENTRÂNDU-MĂ PE FRUMOS, pe culori, pe arome, pe VIAȚĂ și mai ales pe DIVIN – mi-am schimbat puternic vibrația interioară.
Săptămâna NATURALEȚII m-a ajutat să mă acordez mult la ”ritmul Naturii” – dar și la ”ritmul meu interior” – și m-a susținut în efortul meu de a menține o energie pozitivă – în ciuda tuturor ”diversiunilor” din exerior.
Așa încât, am realizat multe lucruri pe care doresc să le împărtășesc cu toți cei care se prind în jocurile mele ”săptămânale” de vindecare profundă!
1) Cu ajutorul unui curs susținut de Doreen și Grant Virtue – am înțeles o lecție FOARTE IMPORTANTĂ pentru mine.
Am realizat că suntem cu toții IMPLICAȚI la maxim în CONSTRUIREA REALITĂȚII ÎN CARE TRĂIM.
FIECARE DINTRE NOI ESTE RESPONSABIL în fiecare secundă, în fiecare minut – de ceea ce ”transmite” în jurul lui.
Doreen Virtue mi-a oferit următoarea metaforă:
Să presupunem că avem un angajat la o companie, care mereu pune la îndoială spusele șefului, mereu se contrazice cu acesta, mereu refuză să facă ce i se spune, sau face doar ce vrea el și mereu o dă în bară. Și asta în fiecare zi, în mod repetat.
Ce se întâmplă cu un astfel de angajat?
Va primi o promovare sau o mărire de salariu?
În nici un caz.
Va fi fericit dacă nu este concediat, având o astfel de atitudine.
Dar dacă ați fi părintele unui copil – care continuu luptă cu dv, nu face nimic din ce-l sfătuiți, se ceartă mereu cu dv, refuză să meargă la școală și mai ales REFUZĂ SĂ-ȘI FACĂ LECȚIILE, să evolueze și să se maturizeze?
(dacă aveți copiii adolescenți ȘTIȚI cu singuranță ce doresc să vă spun).
Cum v-ați simți?
Cum ați proceda cu un astfel de copil?
L-ați goni, nu i-ați mai da de mâncare, l-ați pedepsi, l-ați bate?
Gândiți-vă că TOȚI SUNTEM ANGAJAȚII UNEI ÎNTREPRINDERI IMENSE – pe care o putem numi ”DUMNEZEU SRL” – și Doamne Doamne este CEO-ul – șeful cel mare – al acestei întreprinderi.
El trimite ”ordine” și ne arată care este cărarea pe care avem de mers pentru a evolua, a crește și mai ales, pentru a ne îndeplini misiunea vieții.
El ne trimite mereu indicii – ne spune clar când suntem pe drum (lucrurile merg strună) – și ne atenționează când ne pierdem drumul (avem doar obstacole).
El ne ajută să trecem prin lecțiile din care ne maturizăm și creștem – el ne aduce în viață CE AVEM NEVOIE, CÂND AVEM NEVOIE – el ne oferă OPORTUNITĂȚILE pentru dezvoltare.
CREATORUL NOSTRU este un șef generos și NU-ȘI CONCEDIAZĂ angajații – indiferent cât sunt de leneși, de încăpățânați, de împiedicați sau de uituci.
Ne lasă să ne facem greșelile – ne permite să ne trăim bâlbâielile și fixismele – și ne așteaptă cu răbdare SĂ NE TREZIM.
CREATORUL NOSTRU este de fapt UN PĂRINTE cu răbdare IMENSĂ, care știe că la un moment dat – NE VOM RIDICA OCHII CĂTRE EL – și vom fi de acord SĂ AUZIM GHIDAREA SA.
Când suntem ”în fluxul de Energie” al Universului (sau acordați la IUBIREA DIVINĂ) – TOTUL MERGE UȘOR – CU EFORTURI MINIME SE OBȚIN REZULTATE EXTRAORDINARE!
(cei care ați avut experiențe ”la limita miraculosului” știți despre ce vorbesc!)
Vreau doar să vă opriți din citit câteva secunde și să vă analizați rapid ce fel de ”angajat” al întreprinderii DUMNEZEU SRL sunteți?
Cum vă purtați atunci când primiți indicii de la Creator?
Ascultați și încercați să vă împliniți sarcinile?
Sau vă împotriviți, vă revoltați, neglijați sau uitați ce aveți de făcut?
Ce fel de COPIL sunteți pentru CREATOR?
Unul care are o relație frumoasă cu Părintele său, ce are ÎNCREDERE că Părintele său îl protejează, îl ajută și-i oferă TOT CE ARE NEVOIE pentru a crește și a evolua?
Sau un ADOLESCENT REBEL, mereu nemulțumit, mereu îmbufnat, mereu bombănind – indiferent de ce anume și cât primește?
Iar DIVINUL CONTINUĂ SĂ FIE ALĂTURI DE NOI – INDIFERENT DE MODUL ÎN CARE ALEGEM SĂ NE PURTĂM!
Mereu primi ghidare de la CREATOR.
Când nu suntem în ”fluxul de Energie” al Universului (sau complet separați de IUBIREA DIVINĂ), ne chinuim, ne strofocăm, ne luptăm cu toți și toate, ne ”scremem” la propriu – iar rezultatul este uneori ridicol de mic, comparativ cu eforturile investite.
Când ascultăm VOCEA DIVINULUI (sau GHIDAREA CREATORULUI), de multe ori suntem împinși să ne asumăm riscuri, să ieșim din ”zona noastră de confort”, să facem schimbări în stilul de viață care pot să-i sperie pe cei din jur (sau să nu fie de acord cu ele). Dar când urmăm ghidarea DIVINĂ – este așa o stare de ”bine” în sufletul nostru – în inima noastră – în plexul solar – încât derularea procesului se produce de la sine. Totul este mai simplu și mai rapid – urmând GHIDAREA DIVINĂ.
Cu toții cei aflați în dieta de detoxifiere ați fost ”împinși” de propriul organism să faceți schimbări importante în dietă – care au dus la schimbări importante în stilul de viață – care au dus la claritate mentală – și la alte schimbări și mai importante (mulți și-au schimbat cariera, casa, chiar și relațiile, dar mai ales, dorințele și nevoile).
Da, cei din jur, mai ales cei apropiați – se tem sau devin suspicioși – dar cel mai mult se tem să nu-i părăsiți sau să nu-i mai iubiți.
Dar treaba fiecăruia dintre voi nu este să reparați EGO-urile celor din jurul vostru Și mai ales – NU VĂ LĂSAȚI DISTRAȘI DE EGO-urile celorlalți – care operează dintr-o poziție de FRICĂ.
Ghidarea DIVINĂ VĂ ANCOREAZĂ ÎN IUBIRE – și NU LĂSAȚI FRICILE CELORLAȚI SĂ VĂ TRAGĂ ÎNAPOI ÎN FRICĂ.
Sunteți aici să-i ajutați pe toți – DEVENIND UN EXEMPLU VIU a ce se poate întâmpla DACĂ SE URMEAZĂ GHIDAREA DIVINĂ.
2) SUNTEM CREATORI – ca și PĂRINTELE NOSTRU, MARELE CREATOR.
MEREU manifestăm în viața noastră ceva.
Pentru că noi GÂNDIM ȘI SIMȚIM CONTINUU – iar GÂNDURILE și VORBELE au efect CREATOR – creează realitatea în care trăim.
Chiar dacă VORBIM ÎN GLUMĂ sau ”aruncăm” cu vorbe – ori lăsăm gândurile să curgă în voia lor – NOI CREĂM ÎN JURUL NOSTRU O ANUMITĂ ENERGIE – care la un moment dat se va TRANSFORMA ÎN REALITATEA pe care o trăim.
Continuu facem AFIRMAȚII!
Atunci când vă plângeți de ceva neplăcut din viața voastră – faceți O AFIRMAȚIE!
Când spuneți că ”NU POT” sau că ”NU SUNT ÎN STARE” – oricât ar părea că o faceți dintr-o poziție de neajutorare sau de umilință – NU ESTE AȘA!
Este UN ATAC ENERGETIC, pentru că negați ATOTPUTERNICIA ființei umane, care POATE ORICE ÎȘI PUNE ÎN MINTE!
VĂ ATACAȚI PE VOI ÎNȘIVĂ cu toată energia FRICII care răzbate din afirmațiile tip ”bietul de mine”, ”nu sunt în stare”, ”ajutați-mă” sau ”nu pot” etc etc (dacă măcar doriți să fiți ”CORECȚI” – spuneți ”nu pot ACUM”, sau ”nu sunt în stare ÎNCĂ” – așa încât – să nu vă ATACAȚI ABSOLUT ci doar să vă recunoașteți limitările TEMPORARE!).
AFIRMAȚIILE POZITIVE sunt o modalitate frumoasă și un EXERCIȚIU interesant de a ne modifica ENERGIA în mod continuu.
Chiar dacă uneori par un exercițiu SF – chiar dacă pare o UTOPIE sau doar un VIS FRUMOS – de ce să nu încercăm?
CE AVEM DE PIERDUT?
Este foarte ușor să te prinzi în ”plasa lipsurilor” și a plângerilor (jelaniilor eterne) legate de ”n-am destul” (timp, energie, sănătate, fericire, bani, relații, resurse etc etc).
Haideți să urmăm cu toții ”o prescripție medicală pentru suflet” – în care să folosim PUTEREA DE REPROGRAMARE INTERIOARĂ A CUVINTELOR.
CUVINTELE SUNT CREATOARE ALE REALITĂȚII NOASTRE.
Cu puterea cuvintelor folosite ZILNIC (și cele rostite, și cele nerostite, dar ”derulate” în creierul nostru) – noi NE MENȚINEM REALITATE așa cum este ea zi de zi.
CU PUTEREA CUVINTELOR – PUTEM SCHIMBA TOT – inclusiv putem modifica frecvența de vibrație a ADN-ului din celulele noastre.
DA, NE PUTEM SCHIMBA ÎNTREGUL CORP – cu puterea cuvintelor noastre.
HAIDEȚI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ ÎN URMĂTOAREA SĂPTĂMÂNĂ!
Vă propun un EXERCIȚIU DE AFIRMAȚII POZITIVE / DORINȚE POZITIVE.
Haideți să scriem pe o bucată de hârtie 1-2 dorințe foarte importante pentru noi înșine (de preferat O DORINȚĂ foarte ”arzatoare” – sau 2 dorințe, eventual legate).
Scrieți totul CÂT MAI CLAR, CÂT MAI PRESCIS și cât mai SIMPLU.
Lăsați câteva zile până când mesajul devine foarte foarte clar.
Scrieți CE VĂ DORIȚI – nu CE NU VĂ DORIȚI.
Nu scrieți: nu mai vreau să fiu bolnav, nu mai vreau să muncesc, nu mai vreau să-mi cadă părul etc etc – ci faceți AFIRMAȚII POZITIVE pline de RECUNOȘTINȚĂ.
De exemplu:
AM TIMP SUFICIENT PENTRU MINE ȘI FAMILIA MEA.
AM TIMP SĂ MĂ ÎNGRIJESC DE CORPUL MEU, DE MINTEA MEA, DE SUFLETUL MEU
AM TIMP SĂ CITESC CĂRȚILE PE CARE LE IUBESC.
AM TIMP SĂ MĂ PLIMB ÎN PARC.
AM TIMP SĂ FAC EXERCIȚII FIZICE etc etc
sau
AM CASA VISELOR MELE – care este o casă frumoasă, cu curte, cu acoperiș de țiglă, într-o grădină cu pomi etc etc sau SUNT RECUNOSCATOR CĂ AM CASA VISELOR MELE, care este așa cum mi-am dorit: …….(descriere, dacă doriți).
sau
AM RELAȚIA VISELOR MELE – cu o persoană frumoasă, pozitivă, energică, vibrantă și plină de iubire
sau
AM SERVICIUL la care să merg cu plăcere, să fac ceea ce doresc, să simt că dăruiesc ceva din darurile mele și că mă încarc cu energie pozitivă de câte ori merg acolo.
etc etc
Puteți să găsiți poze frumoase pe Internet pentru a vă ilustra obiectul / activitatea din DORINȚA tip AFIRMAȚIE POZITIVĂ pe care vi-o puneți
Puteți să înregistrați textul respectiv și apoi să-l puneți să-l ascultați, în același timp cu citirea documentului.
Faceți cum simțiți că este posibil pentru fiecare.
EXERCIȚIUL ESTE O PRESCRIPȚIE MEDICALĂ PENTRU REPROGRAMAREA ENERGIEI!
După ce documentul este realizat și capătă un format definitiv – îl puteți avea fie în formă electronică, fie în formă scrisă pe hârtie – cum vă simțiți mai confortabil să-l aveți – începeți să-l citiți de 2 ori pe zi, dimineața și seara, zilnic, 5 minute.
Faceți acest exercițiu FĂRĂ NICIO AȘTEPTARE,
FACEȚI-L DE DRAGUL DE A-L FACE.
De dragul JOCULUI în sine!
Arătați-vă că sunteți în stare să faceți ceva pentru voi înșivă – să petreceți 10 minute pe zi – 5 minute dimineața și 5 minute seara – contemplând IMAGINEA IDEALĂ pe care o COMANDAȚI lui DOAMNE DOAMNE (sau Universului) – marelui Șef al întreprinderii – sau PĂRINTELUI CREATOR.
Este ca și cum ați merge la un restaurant și ați face acolo O COMANDĂ.
FIȚI PRECIS – FIȚI SPECIFIC – FIȚI CLAR – și FIȚI FERM – și mai ales – FIȚI SIGUR CĂ VEȚI PRIMI CEEA CE AȚI COMANDAT.
Nu contează CÂND și CUM.
Nu vă interesează.
Nici la restaurant, când mergeți, nu vă duceți în bucătărie să controlați cum este făcută mâncarea.
Pur și simplu, aveți încredere în ”produsul” final primit – și dacă ați fost inspirat, clar și mai ales, pozitiv – lăsați-vă surprins de rezultatul final – care poate să fie MAI MULT decât ați sperat!
Permiteți-i UNIVERSULUI să vă surprindă cu ceva CU MULT MAI BUN decât ceea ce ați comandat – și exact la timpul oportun – pentru că UNIVERSUL (sau DIVINUL) știe întotdeauna CE, CÂT, CUM și CÂND AVEM NEVOIE pentru a ne învăța lecția vieții, a ne îndeplini misiunea vieții sau a evolua pe drumul nostru individual.
Ca majoritatea oamenilor, trăim într-o societate care este plină de negativitate – la știri – în mass-media – în filme, în cărți, ”negativul” reprezintă ”atracția principală”.
Trăim în frică, de aceea dorim mereu să știm ”ce urmează”.
Oamenii fac ”baie” în această negativitate – și încep să discute în termeni ”negativi” unul cu celălalt – pe românește ”bârfesc”, judecă și osândesc continuu! ȘI încep să gândească în acești termeni.
Din păcate, gândurile devin realitate!
Iar ceea ce fac AFIRMAȚIILE / DORINȚELE POZITIVE – este să REPROGRAMEZE (să RESETEZE) modul în care gândim și ne ajută să ne dezvoltăm noi obișnuințe!
Da, în lume se întâmplă lucruri negative.
Dar și foarte multe lucruri pozitive și minunate.
Ați folosit aragazul de sute sau de mii de ori. De câte ori v-ați ars sau fript folosindu-l? De 2-3 ori?
Dar și de câte ori l-ați folosit cu mult succes? De mii de ori.
Și totuși, în loc să vă amintiți de toate experiențele pozitive, vă amintiți de cele câteva incidente negative.
Da, instinctele de supraviețuire vă ajută să ”nu uitați” ce s-a întâmplat, pentru a nu mai repeta experiențele.
Dar asta nu înseamnă să lăsăm toate experiențele noastre ”negative” să ne domine viața, să ne marcheze modul în care ne uităm la lume.
Când folosim AFIRMAȚII POZITIVE – când creăm VIZUALIZĂRI POZITIVE – când gândim POZITIV – începem să trimitem spre lume o ENERGIE POZITIVĂ și lumea ne va răspunde corespunzător.
REALITATEA NOASTRĂ se așează funcție de PERCEPȚIA NOASTRĂ!
Acest lucru îl spun toți oamenii de știință moderni.
Haideți să folosim EXERCIȚIUL AFIRMAȚIILOR/ DORINȚELOR POZITIVE ca pe un instrument de schimbare a vibrației noastre interioare – de RESETARE – DE REPROGRAMARE – la nivel de ADN – de celule – și la toate nivelele corpului nostru.
Haideți să trăim 10 minute pe zi ÎN STARE DE REUȘITĂ – ÎN STARE DE BINE – ÎN STARE DE VIS CU OCHII DESCHIȘI – în STARE POZITIVĂ.
Sunt atâtea alte JOCURI urâte și plictisitoare pe lume!
De ce să nu-l încercăm și pe acesta, atât de interesant!
Vă mulțumesc că participați cât mai mulți la schimbarea energiei din jurul nostru.
ENERGIA POZITIVĂ poate fi realizată DE FIECARE INDIVID ÎN PARTE – dar poate deveni CONTAGIOASĂ RĂU – atunci când este răspândită de un grup mai mare.
MULȚUMIM CĂ PARTICIPAȚI CÂT MAI MULȚI LA JOC.
Exercițiul poate fi făcut o săptămână, dar vi-l recomand pentru o perioadă de o lună – sau OPTIM – pentru 40 de zile.
Succes tuturor angajaților de la ”DUMNEZEU SRL”!
Vă doresc tuturor o săptămână MEGA-INTERESANTĂ!